Cel mai adesea, parintii se asteapta ca micutii lor sa le semene, atat din punct de vedere fizic, cat si in privinta temperamentului. Daca sunt persoane calme si linstite sunt siguri ca odrasla lor va dormi linistita, va sta cuminte uitandu-se la desene animate si va fi extrem de ascultatoare. In schimb, cei care sunt foarte dinamici, ocupati de dimineata pana seara si au un cerc foarte larg de prieteni, cred ca micutul lor va fi si el la fel de energic, se va juca mai toata ziua si va fi si foarte sociabil. Spre mirarea parintilor, se poate intampla insa ca situatia sa fie tocmai invers, adica parintii linistiti sa aiba un copil foarte energic, iar cei dinamici sa aiba un copil caruia sa nu-i auzi glasciorul. De ce? Pentru ca, potrivit mai multor studii de specialitate, temperamentul se mosteneste genetic. Asta inseamna ca un copil poate sa aiba temperamentul parintilor, al matusilor ori al bunicilor sau al strabunicilor.
Fiecare copil este unic
Inca de la nastere, fiecare bebelus are trasaturi care ii contureaza temperamentul. Unul poate sa doarma linistit si ziua si noaptea, altul (cum bine stiu unii parinti) nu inchide niciun ochi intreaga noapte, iar ziua adoarme doar cateva ore in mai multe reprize. Unul poate sa-si accepte numai mama si tatal si plange daca vede vreun strain, altul, de la numai cateva luni, rade daca vede vreo fata necunoscuta si se duce repede la persoana respectiva in brate.
Unele dintre caracteristicile atribuite temperamentului nu tin insa de acesta in cazul bebelusilor, ci pur si simplu de faptul ca totul este absolut nou pentru ei – este vorba pur si simplu de dezvoltarea lor. Iar temperamentul nu ramane neschimbat pe intreaga durata a vietii, ci se modifica in functie de mediul in care se dezvolta fiecare copil, de interactiunea cu mama, tata sau alte persoane care il ingrijesc. Desigur ca stiti multe cazuri de copii care atunci cand erau mici erau extrem de neastamparati, iar cand au crescut s-au “cumintit”, dar si cazuri opuse, de micuti linistiti in primii ani ai vietii, deveniti recalcitranti la adolescenta ori ca maturi.
Toti copiii sunt temperementali
Temperamentul este, in general, definit in functie mai mai multe caracteristici ale personalitatii. Dintre acestea cele mai frecvente se refera la:
• nivelul activitatii – daca are un stil relaxat sau este mai tot timpul in miscare, preocupat, iar spatiul ii este mereu insuficient;
• gradul de adaptabilitate – copilul se poate adapta cu usurinta modificarilor unui program stabilit sau refuza sa-si schimbe obiceiurile;
• intensitatea reactiilor – cum reactioneaza la situatii noi, fie ele pozitive sau negative: cu calm sau, dimpotriva, are o atitudine energica;
• persistenta – poate face fata unei activitati desfasurate pe termen lung sau se plictiseste si mintea lui se concentreaza asupra altor lucruri;
• distractibilitatea – copilul poate fi distras cu usurinta de la o activitate pe care o desfasoara sau ramane concentrat pe ceea ce face in acel moment;
• modul de abordare – copilul nu-si face cunostinte printre straini sau intra usor in vorba cu oricine;
• starea sufleteasca – copilul are o perceptie negativa sau pozitiva despre el insusi? Isi schimba des dispozitia sau este temperat;
• perceptia senzoriala – reactioneaza imediat la stimuli externi, cum ar fi zgomotele puternice sau lumina orbitoare sau are tendinta sa le ignore; In functie de aceste caracteristici s-au stabilit trei mari tipuri de temperament: dificil, flexibil si precaut. Este insa bine de stiut ca niciun copil nu are doar caracteristicile unui singur temperament, el poate avea trasaturile predominante ale unuia la fel de bine si unele care tin de un altul. Aceste trei mari categorii putem sa le numim standard, fiind numai puncte de reper pentru a ne putea intelege mai usor copilul.
Temperamentul dificil
Copiii care au un astfel de temperament sunt mereu agitati. Ei au mesele dezordonate (nu respecta orele de masa, cateodata mananca tot din farfurie, pentru ca a doua zi sa refuze mai tot ce li se ofera) si nu pot avea niciun program de somn stabil. Acesti micuti se tem de lucruri si situatii noi si nu sunt deloc incantati cand se afla in preajma unor persoane pe care nu le cunosc. Ei reactioneaza imediat si cu intensitate la stimuli externi – plang, tipa si se agita foarte tare cand aud zgomote puternice ca si in alte situatii inedite pentru ei. Unii dintre acesti copii, care nu au beneficiat de o educatie adecvata, dezvolta inca din copilarie un comportament agresiv. Cum ii pot ajuta parintii pe acesti copii? In primul rand, trebuie sa li se asigure un spatiu cat mai mare in care sa se poata juca, pentru a-si consuma energia in exces. Pentru a avea succes, acestor copii trebuie sa li se dea posibilitatea de a alege, pentru a simti ca iau parte la deciziile care ii privesc pe ei insisi. Parintii este bine sa-i ajute sa treaca peste situatiile, extrem de stresante pentru ei, de tranzitie, atat in privinta oamenilor, a locurilor, cat si a situatiilor. Mai mult chiar, ei trebuie sa creeze astfel de situatii pentru copiii lor, pentru ca acestia sa se obisnuiasca cu ele si sa treaca peste spaimele care le acompaniaza. Cea mai stresanta situatie pentru parinti este aceea in care micutii refuza persoanele pe care nu le cunosc – problema socializarii copiilor poate fi rezolvata cu rabdare, comunicand foarte mult cu ei.
Temperamentul flexibil
In general, copiii cu un astfel de temperament sunt calmi, se adapteaza usor situatiilor noi, isi fac cu usurinta prieteni noi, nu protesteaza daca trebuie sa-si schimbe scoala, mananca si dorm cu regularitate. Ei zambesc mai toata ziua si emana in permanenta o stare de fericire. Parintii acestor copii cred de obicei ca au scapat de toate grijile in privinta lor, dar nu este chiar asa. Micutii isi ascund de multe ori temerile si frustrarile in spatele zambetului lor frumos. De aceea, parintii trebuie sa comunice foarte mult cu ei pentru a afla ceea ce cred si simt in realitate, iar la nevoie sa-i ajute sa-si infrunte temerile si starile negative. O alta problema este pentru ei atunci cand trebuie sa dea anumite raspunsuri in anumite situatii care nu se aseamana absolut deloc cu ceea ce au invatat acasa. Atunci se pierd si nu mai stiu ce sa faca si cum sa reactioneze.
Temperamentul precaut
Acesti micuti sunt, de obicei, destul de inactivi, dar in acelasi timp sunt nervosi. Atunci cand au de-a face cu ceva nou au tendinta sa se retraga sau reactioneaza negativ. Dar, in timp, reactiile lor devin mai ponderate si se acomodeaza cu o situatie noua sau un personaj pe care nu il cunosteau. Copiii cu un temperament precaut au nevoie de mai multa independenta decat ceilalti pentru a se putea manifesta, pentru a putea fi ei insisi. De asemenea, ei au nevoie de timp pentru a se adapta noutatilor ce apar in viata lor. Nu degeaba temperamentul lor este numit precaut – nu se arunca niciodata cu capul inainte, ci vor sa stie dinainte cu ce au de-a face. Stau mai intai si analizeaza de la distanta si abia apoi vor si ei sa ia parte la ceea ce se intampla.
Mama, ajuta-ma!
De ce este important pentru parinti sa cunoasca temperamentul copilului lor (si ne referim aici, desigur, la semnificatia mai larga a acestei notiuni, pentru ca orice mama stie daca are un copil dificil sau unul precaut)? Temperamentul este o parte a personalitatii fiecarui individ, deci si a oricarui copil. Mama trebuie sa stie ca daca are un copil cu un temperament dificil, aceasta nu inseamna deloc ca micutul face nazdravanii pur si simplu pentru a o supara. Manifestarile temperamentului lui dificil nu au de-a face cu ea, ci cu el insusi, sunt expresia personalitatii lui in formare. Iar cea mai mare greseala pe care o poate face mama este ca printr-o atitudine extrem de ferma si neingaduitoare sa incerce sa-i schimbe total temperamentul. Asta inseamna sa-i schimbe o parte a personalitatii, o parte a starii lui naturale, ceea ce poate sa-l debusoleze total si pentru o perioada foarte lunga de timp. Ceea ce chiar trebuie sa faca mama este sa-l ajute pe micut sa diminueze tendintele negative ale temperamentului, accentuand in acelasi timp caracteristicile pozitive.
