Ritualuri sexuale arhaice – omul primitiv nu este deloc un salbatic traind in promiscuitate sexuala, fara reguli, fara retineri, fara morala! Dimpotriva – antropologia ne arata ca lumea arhaica, a omului primitiv, este incarcata de interdictii (tabu) si reguli, in special reguli ce reglementeaza sexualitatea – o sfera esentiala a vietii omului.

Este greu pentru noi sa percepem rolul unor ritualuri sexuale arhaice, care la o prima vedere pot parea pur si simplu comportamente sexuale libere, salbatice, fara morala… Insa omul primitiv traieste supus unor reguli stricte pe care nu le incalca – iar ritualurile sexuale care par astazi atat de ciudate isi aveau scopul lor perfect inteles de cei care le practicau…

Inca din copilaria omenirii, o societate umana complet promiscua, neorganizata si salbatica este greu de inchipuit – oamenii au realizat importanta instituirii regulilor pentru a convietui si a isi proteja urmasii. Astfel, pentru a organiza relatiile si mai ales a controla actele sexuale care duceau la aparitia urmasilor, apar de timpuriu forme de familie – casatoria in grup, familii poligame si chiar monogame. Aceasta pentru a organiza relatiile si a forma aliante intre triburi, a organiza activitatile de subzistenta, a proteja urmasii, a controla relatiile sexuale si a controla luptele sexuale. Multe dintre ritualurile sexuale arhaice au intocmai rolul de a pastra ordinea si organizarea societatii si de a proteja familia.

Ritualuri sexuale arhaice:

Orgiile publice. La o prima privire, orgiile sexuale nu au de-a face cu respectarea ordinii si a organizarii, dimpotriva! A da frau liber dorintelor sexuale si a face sex in grup, indiferent de partener (toti cu toti), pare o incalcare a oricarei idei de ordine si relatii! Orgiile sexuale nu exista insa pentru ca omul primitiv se purta salbatic si nu isi controla sexualitatea. Ele erau intr-atat de reglementate social, incat se puneau in scena doar si doar in zile speciale; de multe ori, se faceau orgii sexuale spre sfarsitul iernii, pentru a asigura fertilitatea pamantului – eliberarea in grup a intregii sexualitati ar fi influentat fertilitatea pamantului.

Mai mult, orgiile sexuale erau permise rareori si aveau inca un rol important – acela de eliberare totala a tensiunilor, a energiilor sexuale, pentru a evita incalcarea regulilor de zi cu zi. Astfel, i se permitea omului sa uite o perioada de ordinea normala, care era rasturnata – insa scopul era intocmai eliberarea de frustrari sexuale sau de alta natura, pentru readucerea si respectarea ordinii (ca si in cazul sacrificiilor animale sau umane care, in afara de a oferi ofranda zeilor, aveau ca rol eliberarea agresiunii grupului prin actul omorului, pentru a evita agresiunea intre membrii tribului)…

Orgiile aveau uneori elemente de sexualitate agresiva – un ritual sexual specific se combina cu sacrificiul uman: dupa cateva zile de orgie in grup, o singura fata tanara era penetrata de cei mai de vaza barbati ai tribului, pe rand, apoi era ucisa si mancata in mod ritual; cand citim despre astfel de ritualuri, ne este greu azi sa intelegem ca ele nu proveneau din salbaticie – din contra, erau organizate potrivit regulilor si nevoilor (prin acest sacrificiu se asigura grupului ordine si buna-stare de la zeul multumit – sa nu uitam de eliberarea completa de tensiuni negative in grup prin asistarea la asemenea orgii sau sacrificii).

Initierea sexuala. Printre cele mai importante ritualuri sexuale arhaice s-au aflat ritualurile de initiere. Pana la varsta adolescentei si uneori pana la casatorie, persoana nu era privita ca membru al societatii – ea trebuia sa invete intai despre misterul vietii, despre moarte si despre sex. Initierea era foarte importanta pentru baieti, care erau izolati, supusi unor dureri ce simbolizau moartea si renasterea (inclusiv incizii in organele genitale dureroase) si erau informati cu privire la secretele sacre – doar astfel ei deveneau barbati egali cu ceilalti. Initierea avea si o latura sexuala – in unele societati, baiatul ce trecea prin initiere trebuia sa performeze sex oral unui barbat initiat experimentat – ritualul sexual ii dadea baiatului forta si puterea spermei barbatului in varsta.

Fetele si femeile nu aveau acces la secretele sacre, la ele initierea sexuala era cea mai importanta. Se considera ca pentru a deveni femeie, fata trebuia initiata sexual – iar cum viitorul sot stabilit de familii nu era in masura sa o initieze, de multe ori sarcina ii revenea sefului religios al tribului, care ii lua fetei virginitatea si o facea apta pentru casatorie (iata ca nu trebuia sa fii virgina, din contra)! Fetele erau invatate cu grija sa performeze si sex oral, fiind obligate, odata sotii, sa faca sex oral sotului si sa inghita sperma sa – inghitind sperma barbatului, va asigura copiilor pe care ii va purta in burta putere si forta! Orgiile sexuale erau puse in scena si cu ocazia nuntilor – fata era initiata sexual, trebuind sa faca sex cu toti barbatii prezenti – pana sa aiba voie sotul ei sa faca sex cu ea…

Un caz special de dezvirginare si de relatii sexuale. Asadar, existau ritualuri sexuale arhaice cu rolul de a initia sexual si de a pregati o fata pentru maritis. Un caz oarecum special si interesant observat de catre antropologi l-a constituit societatea indiana din Nayar: pentru a deveni femei, fetele adolescente erau initiate timp de patru zile de catre un „sot de ritual” – simbolic, ele erau casatorite cu acest sot. Insa dupa patru zile in care erau invatate sa faca sex, casatoria ramanea doar teoretica si fata devenita femeie putea face sex cu cati barbati dorea (atat timp cat barbatul era egal social cu ea si cat se respecta tabu-ul intalnit oriunde – cel al incestului). Femeia primea cate un barbat, cu care intretinea relatii sexuale – acestia erau „sotii vizitatori”. Cand existau copii, desi nu se cunostea exact persoana tatalui biologic, doar sotul ritual, cel care a dezvirginat-o, era considerat tatal (pentru detalii, vezi Sociopsihologia si antropologia familiei, Petru Ilut).

Interzicerea sexului. Existau reguli legate de anumite ritualuri sexuale arhaice care interziceau unor persoane sa faca sex in anumite perioade. De exemplu, un preot sau un magician care se pregatea pentru un ritual religios sau magic; baiatul sau fata neinitiata; adulterul – interzis femeilor in special; incestul – cea mai universala regula sexuala, ce interzicea relatii intre rude de grad I (si uneori de grad II); sau sotul a carui nevasta a nascut – el nu are voie sa faca sex timp de un an dupa nastere cu sotia sa; aceasta este una dintre cauzele presupuse ale poligamiei – barbatul avea mai multe sotii pentru a nu face sex in afara familiei, ci cu nevestele sale (poligamia mai era impusa si de conditii precum numarul mare de femei, mic de barbati sau invers).

Inlocuirea sotului/sotiei. Pentru ca familia era o forma de organizare importanta prin care se stabileau relatii de schimb si de alianta intre grupuri si triburi, era considerat necesar ca aceasta alianta sa nu fie stricata de disparitia sotului sau sotiei. Astfel, s-au nascut reguli care spuneau ca, in caz de moarte sau de infertilitate a sotiei, sotul primea in locul sau pe sora sotiei (pentru a ramane in familie – de altfel, des, un barbat se casatorea in acelasi timp cu toate surorile). La fel se intampla la sotia ramasa vaduva – ea se marita cu fratele sotului ei mort.

Casatorii si relatii sexuale simbolice cu plante/animale. Pentru omul primitiv, natura era sursa sa de supravietuire, insa mult mai mult – era o lume magica, in care o piatra, un arbore, o floare, un animal, erau fiinte spirituale, sacre – chiar manifestari ale zeilor. Astfel, s-au nascut ritualuri sexuale arhaice ce presupuneau casatorii simbolice cu obiecte, plante, animale – prin acestea, omul se alia cu acel totem, care ii oferea protectia zeitatii ce il reprezenta. Mai mult, au existat ritualuri pur sexuale, in care omul facea sex cu totemul – un caz cunoscut este intretinerea relatiilor sexuale intre preotul unei zeite si copacul care era manifestare a acestei zeite. Facand practic sex cu arborele (pesemne cu o scorbura), preotul forma o legatura profunda cu zeitatea, ii lua din forta si i se oferea.

Sexualitatea era un aspect important in lumea primitiva – si ca in orice alt domeniu al vietii, capata conotatii sacre, caci lumea primitiva este o lume a sacrului. Sexul era o activitate cu incarcatura puternic simbolica si capabila de a descarca energii si forte puternice in lume. Sexul profan, de zi cu zi, era reglementat prin reguli stricte – interzicerea incestului, regulile de casatorie etc. Insa in ocazii speciale, sexul depasea latura sa cotidiana si nu se facea pentru procreere sau placere – devenea un act sacru cu scopuri religioase sau magice; de aceea, relatiile sexuale erau diferite de cele cotidiene – de multe ori incalcau orice regula, erau salbatice si agresive; incalcau chiar si regulile interzicerii adulterului sau incestului; in aceste ocazii, nu se facea sex din placere – era un ritual necesar, la fel ca sacrificiul (sa nu ne inchipuim ca omul primitiv isi omora semenii din placere si cruzime, desi cruzimea era uneori ceruta in ritual ca eliberare de forte). Ne este azi greu sa intelegem perspectiva omului primtiv – insa asemenea ritualuri sexuale arhaice isi aveau rolul lor in lumea incarcata de sacru de atunci.