Nicoleta Luciu a declarat in repetate randuri ca si-ar dori o familie mai mare, chiar daca are deja patru copii. Vedeta a spus ca ar mai vrea o pereche de gemeni, in urmatorii ani, insa sotul acesteia, Zsolt, nu este de acord. Cel mai mare dintre fii, Zsolt Jr., merge deja la o scoala de prestigiu din Bucuresti, in timp ce tripletii, care nu au mai mult de doi ani, frecventeaza o gradinita de lux, pentru care tatal lor plateste 3.600 lei in fiecare luna.
Ne mai dorim copii, dar deocamdată ne ocupăm de cei patru. Zsolt jr. merge la ISB (International School of Bucharest, n.r.) din această toamnă, iar cei mici, la grădiniţă. Gemenii nu sunt o prioritate acum.
De săptămâna trecută i-am dus la grădiniţă. Am avut noroc că am găsit acest loc lângă casă, doar traversăm parcul şi ajungem. E adevărat că e o grădiniţă de lux, dar merită efortul. Copiii au tot ce le trebuie acolo, iar personalul i-a făcut să se adapteze foarte rapid. Primele zile i-am trimis cu bona, care a stat cu ei pe tot parcursul zilei pentru a fi sigur că se obişnuiesc.
Este o grădiniţă de lux, cu săli de curs amenajate special în funcţie de vârstă, teatru de păpuşi, sală de fitness, spaţiu de joacă. Nu credeam că poate exista aşa ceva în România” a declarat Zslot pentru Ring.